Model nr. 1 2020 - Rezolvare integrală

Toate resursele publicate pe acest site sunt supuse regimului Resurselor Educaționale Deschise, sunt realizate prin voluntariat și  sunt absolut gratuite. Nu este însă permisă publicarea sau distribuirea în regim comercial a conținuturilor originale din cuprinsul acestui site fără acordul autorilor! 



 MODEL NR.1

SUBIECT REZOLVAT 

profesor Andrici Liliana, profesor biologie Liceul Teoretic de Informatică Grigore Moisil Iași

Ministerul Educaţiei și Cercetării Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare

Probă scrisă la Anatomie şi fiziologie umană, genetică şi ecologie umană

Test 1 Barem de evaluare şi de notare

 

Examenul de bacalaureat naţional 2020

Proba E. d)

Anatomie şi fiziologie umană, genetică şi ecologie umană

BAREM DE EVALUARE ŞI DE NOTARE

Filiera teoretică – profilul real;

Filiera tehnologică – profilurile: tehnic, resurse naturale şi protecţia mediului;

Filiera vocaţională – profilul militar.

Se punctează oricare alte modalităţi de rezolvare corectă a cerinţelor.

Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit prin barem. Nu se acordă fracţiuni de punct.

Se acordă 10 puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărţirea la 10 a punctajului total acordat pentru lucrare.

 

SUBIECTUL I (30 de puncte)

A 4 puncte

Se acordă câte 2p. pentru fiecare noţiune corectă. 2 x 2p.= 4 puncte

SNC- sistem nervos central

SNP- sistem nervos periferic

B 6 puncte

- numirea a două afecţiuni ale sistemului muscular; 2 x 1p.= 2 puncte

- două afecţiuni ale sistemului muscular:

oboseala musculară (contracţie permanentă şi susţinută a muşchiului)

rupturile musculare

- asocierea fiecărei afecțiuni numite cu câte o caracteristică a acesteia; 2 x 2p.= 4 puncte

- o caracteristică pentru fiecare afecţiune a sistemului muscular

Oboseala musculară constă în reducerea temporară a capacităţii funcţionale a muşchiului datorită acumulării acidului lactic în fibrele sale şi scăderii pH-lui intracelular ca urmare a epuizării glicogenului muscular în urma unei activităţi fizice intense.

Rupturile musculare sunt însoţite de durere violentă şi imediată cu apariţia de hematoame ce apar în urma unei contracţii excesive a unui muşchi în timpul unor eforturi intense sau de lungă durată.

 

C 10 puncte

Se acordă câte 2p. pentru fiecare răspuns corect: 1b; 2d; 3d; 4d; 5c. 5 x 2p.= 10 puncte

D 10 puncte

Se acordă câte 2p. pentru fiecare răspuns corect: 3 x 2p.= 6 puncte

F, din uretere în vezica urinară.

A;

F, urechea internă.

Se acordă câte 2p. pentru modificarea corectă a fiecărei afirmaţii false. 2 x 2p.= 4 puncte

 

SUBIECTUL al II -lea (30 de puncte)

A 18 puncte

a) o asemănare și o deosebire între ADN și un tip de ARN (la alegere tipul de ARN);

x 2p.= 4 puncte

 

asemănare între ADN și ARN (de exemplu ARN mesager)

ambii acizi nucleici ADN-ul și ARN-ul conţin nucleotide formate din baze azotate purinice şi pirimidinice, un zahăr ( glucid, pento) şi un radical fosfat, iar o bază azotată purinică comună pentru ADN şi ARN este adenina. 

deosebire între ADN și un tip de ARN

ADN-ul conţine dezoxiriboza

ARN-ul conţine riboza

Sau

ADN-ul conţine timină

ARN-ul conţine uracil

Deci, acizii nucleici conţin 4 baze azotate, ADN are adenină, guanină, citozină şi timină,

iar ARN are adenină, guanină, citozină şi uracil

sau

ADN-ul are structură bicatenară secundară fiind format din două catene polinucleotidice iar

ARN mesager are structură monocatenară primară fiind format dintr-o catenă polinucleotidică

 

b) - numărul de nucleotide cu citozină conţinute de fragmentul de ADN bicatenar - etapele rezolvării:

- stabilirea numărului de nucleotide care conţin timină (27); 1 punct

A=T; T=A

A=27; T=27,

- stabilirea numărului de nucleotide care conţin adenină + timină (54); 1 punct

A=27, T=27, A+T=27+27= 54

- stabilirea numărului de nucleotide care conţin citozină + guanină (162); 1 punct

A+T+G+C=216 nucleotide

27+27+G+C=216

C+G= 216-54=162

C+G=162

- stabilirea numărului de nucleotide care conţin citozină (81); 1 punct

G C; C G

C=162:2=81

C=81

G=81

- numărul legăturilor duble din fragmentul de ADN bicatenar (27); 2 puncte

 

În molecula de ADN există patru tipuri de legături: adenină-timină, timină- adenină, guanină- citozină, citozină- guanină. Legăturile de hidrogen se stabilesc pe bază de complementaritate, astfel, întotdeauna o bază azotată purinică se leagă de o bază azotată pirimidinică , adenina se leagă de timină prin două punţi de hidrogen (A=T ; T=A), iar guanina se leagă de citozină prin trei punţi de hidrogen (G C; C G).

 

27A=27T, rezultă 27 de legături duble din fragmentul de ADN bicatenar

 

- numărul legăturilor triple din fragmentul de ADN bicatenar (81); 2 puncte

81G 81C, rezultă 81 de legături triple din fragmentul de ADN bicatenar

 

- secvenţa de nucleotide din catena de ADN 5’-3’ complementară: AAGCTG. 2 puncte

 

ADN 3-5iniţială: TTCGAC

ADN 5’-3’ complementară:AAGCTG

 

Notă

Pentru raţionamentul corect, neînsoţit de calcule, se acordă jumătate din punctajul

repartizat etapelor calculării numărului de nucleotide cu citozină.

c) - formularea cerinţei-2 puncte

Stabiliţi numărul codonilor din catena de ARN mesager sintetizat prin transcriţie.

- rezolvarea cerinţei- 2 puncte

ADN-ul bicatenar are 216 nucleotide, ARN mesager prin transcripţie copie informaţia genetică de pe o catenă a ADN-ului (216:2=108 nucleotide), iar un codon reprezintă o succesiune de 3 nucleotide (108:3=36 codoni).

216:2:3=36 codoni

 

Sau

formularea cerinţei-2 puncte

Precizaţi un argument în favoarea stabilităţii fizice mai mari a moleculei de ADN.

rezolvarea cerinţei- 2 puncte

Legăturile triple dintre guanină şi citozină conferă o stabilitate mai mare moleculei de ADN deoarece acestea sunt mai rezistente la acţiunea factorilor mutageni şi se desfac mai greu,

numărul legăturilor triple este mai mare (81) faţă de numărul legăturilor duble (27), deci stabilitatea ADN-ului este mai mare.

 

B 12 puncte pentru transfuzie, din rezervele de sânge ale

spitalului: 2 x 1p.= 2 puncte

B şi Rh negativ;

O şi Rh negativ;

- motivarea răspunsului dat; 2 puncte

Regula transfuziei sanguine pentru cantităţi mici de până la 500 ml sânge, cere ca aglutinogenele/antigenele din sângele donatorului (de pe hematii) să nu se întâlnească cu aglutininele/anticorpii din plasma primitorului, deoarece întâlnirea aglutinogenului cu aglutinina omoloagă duce la un conflict imun antigen- anticorp cu distrugerea hematiilor (hemoliza) şi consecinţe grave pentru individ.

 

b) consecinţa în cazul transfuziei cu sânge provenit de la un donator incompatibil din punctul de

vedere al sistemului Rh; 2 puncte

Consecinţa în cazul transfuziei cu sânge provenit de la un donator incompatibil din punctul de

vedere al sistemului Rh, respectiv de la Rh pozitiv ( persoanele cu Rh +prezintă pe suprafaţa hematiilor antigenul/ aglutinogenul D) la persoane cu Rh negativ :

Sistemul imunitar al gazdei (primitorului) cu Rh negativ reacţionează faţă de aglutinogenul D ca şi faţă de un antigen oarecare, prin activarea limfocitelor, urmată de producerea de anticorpi anti D (anti Rh). Aceşti anticorpi vor reacţiona cu antigenul D de pe suprafaţa hematiilor şi vor produce hemoliza cu consecinţe grave pentru organismul primitor.

 

c) tipul de aglutinină (anticorp) caracteristică grupei sanguine B; 2 puncte

tipul de aglutinină (anticorp) caracteristică grupei sanguine B este alfa;

 

d) formularea cerinţei: 2 puncte

Stabiliţi tipul de antigene/ aglutinogene specifice grupelor de sânge ale donatorilor posibili

 

- rezolvarea cerinţei: 2 puncte

tipul de antigene/ aglutinogene specifice grupei B, Rh negativ : B

tipul de antigene/ aglutinogene specifice grupei O şi Rh negativ: nu are antigene/ aglutinogene

 

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

1. 14 puncte

a) înlocuirea cu noţiunile corespunzătoare a celor trei litere (A, B, C) din relaţia dată;

3 x 1p.= 3 puncte

 

C.V.=V.C+V.I.R.+V.E.R ( volum curent+ volum inspirator de rezervă+volum expirator de rezervă)

b) explicarea corectă:Valoarea capacităţii vitale poate fi influențată de anumiți factori

3 puncte

Capacitatea vitală are o valoare de aproximativ 3500 ml aer şi este egală cu suma a trei volume pulmonare: VC (500 ml), VIR (1500 ml) şi VER (1500ml). Volumele respiratorii variază în funcţie de vârstă, dezvoltare fizică, sex, condiţii fiziologice normale şi condiţii patologice, deci şi valoarea capacităţii vitale poate fi influențată de anumiţi factori.

Volumul curent şi numărul de respiraţii/minut cresc în timpul efortului, creşte şi valoarea debitului respirator ( care reprezintă produsul dintre volumul curent şi frecvenţa respiratorie) , creşte şi valoarea capacităţii vitale.

 

c) construirea a patru enunţuri afirmative, utilizând limbajul ştiinţific adecvat, folosind, în acest scop, informaţii referitoare la conţinuturile indicate. 4 x 2p. = 8 puncte

 

  • Rolul sângelui în transportul gazelor respiratorii

1. Sângele are rolul de a transporta oxigenul de la alveolele pulmonare la celule sub formă de oxihemoglobină (98,5%) cu ajutorul hematiilor, unde oxigenul se combină reversibil cu ionii de fier din structura hemoglobinei, formând oxihemoglobina (compus labil) şi dizolvat (1,5%) în plasma sanguină.

2. Sângele transportă dioxidul de carbon de la celule la alveolele pulmonare sub mai multe forme: dizolvat în plasma sângelui (5%), sub formă de carbaminohemoglobină/ carbohemoglobină (5%) rezultată din combinarea CO2 cu hemoglobina şi sub formă de bicarbonaţi (90%).

 

Schimbul de gaze la nivel tisular

1. Schimbul de gaze la nivel tisular constă în schimbul de gaze între sânge şi ţesuturi prin procese fizice de difuziune, datorită diferenţelor presiunilor parţiale ale gazelor respiratorii, în sensul gradientului de presiune parţială.

2. Oxigenul trece din sânge în celule de la o presiune parţială mai mare , în lichidul interstiţial şi de aici în celule, unde presiunea oxigenului este mai mică, iar difuziunea dioxidului de carbon se face dinspre celule unde presiunea CO2 este mai mare, spre lichidul interstiţial şi de aici în sânge, unde presiunea parţială a CO2 este mai mică.

 

 

2. 16 puncte

a) precizarea denumirii altor două glande endocrine; 2 x 1p.= 2 puncte

Pancreasul endocrin

Tiroida

- localizării uneia dintre cele două glande endocrine; 1 punct

Tiroida este localizată în zona anterioară a gâtului, într-o capsulă fibroasă , în loja tiroidiană.

b) scrierea unui argument; 3 puncte

Hipofiza este numită şi ,,creier endocrin’’ prin hormonii glandulotropi (tireotropină, corticotropină şi gonadotropine) pe care îi secretă şi care controlează activitatea altor glande endocrine (tiroidă, corticosuprarenale, ovare şi testicule).

 

c) alcătuirea minieseului, folosindu-se informaţia ştiinţifică adecvată, respectându-se cerinţele:

- pentru fiecare noţiune enumerată, specifică temei, se acordă câte 1p. 6 x 1p.= 6 puncte

- pentru coerenţa textului, de maximum trei-patru fraze, în alcătuirea căruia fiecare noţiune este folosită corect, în corelaţie cu celelalte noţiuni, se acordă 4 p. 4 puncte

  • Enumerarea a 6 termeni: 6 x 1p.= 6 puncte 
  • 1. TSH (hormon tireotrop , tireotropina),
  • 2. ACTH ( hormon adrenocorticotrop,corticotropina ),
  • 3. FSH ( hormon foliculostimulant),
  • 4. LH (hormon luteinizant),
  • 5. STH ( hormon somatotrop, hormon de creştere),
  • 6. LTH (luteotrop, prolactina, mamotrop)
  • hormoni glandulotropi/ hormoni non-glandulotropi


Minieseu,, Hormonii adenohipofizari’’

Pentru coerenţa textului, de maximum trei-patru fraze, în alcătuirea căruia fiecare noţiune este

folosită corect, în corelaţie cu celelalte noţiuni, se acordă 4 puncte

Hipofiza este localizată în cutia craniană, la baza encefalului, înapoia chiasmei optice, pe şaua turcească a osului sfenoid şi are legături anatomice şi funcţionale cu hipotalamusul ce secretă neurohormoni care controlează şi reglează secreţia hipofizei.

Hipofiza cuprinde adenohipofiza (formată din lobul anterior şi lobul intermediar) care secretă hormoni glandulotropi şi non-glandulotropi şi neurohipofiza (formată din lobul posterior şi tractul nervos hipotalamo- hipofizar) care depozitează hormonii secretaţi de nucleii anteriori hipotalamici (ADH şi ocitocină).

Hormonii glandulotropi au ca organe ţintă alte glande endocrine ( TSH-controlează sinteza şi secreţia de hormoni tiroidieni de către tiroidă, ACTH-stimulează activitatea secretorie a glandelor corticosuprarenale, gonadotropinele controlează funcţia gonadelor feminine şi masculine) iar hormonii non-glandulotropi ( STH şi LTH) acţionează asupra altor structuri ale organismului; STH-ul, determină creşterea în lungime a oaselor, îngroşarea oaselor lungi şi dezvoltarea oaselor late, stimulează creşterea muşchilor şi a viscerelor, cu excepţia creierului, intervine în metabolismul mineral prin retenţia de Ca, Na, K, P, N, determină sinteza de proteine la nivel celular, iar hormonul luteotrop stimulează la femei secreţia lactată a glandei mamare.

Hormonul luteinizant (LH) determină la femei ovulaţia şi apariţia corpului galben, iar la bărbaţi determină secreţia de androgeni de către celulele interstiţiale Leydig, iar hormonul foliculostimulant (FSH) stimulează la bărbaţi dezvoltarea tubilor seminiferi şi spermatogeneza, iar la femei, determină ovogeneza, creşterea şi maturarea foliculilor de Graaf şi secreţia de estrogeni.

 

 

Ultima modificare: Wednesday, 29 April 2020, 20:11